vii-la-ziua-mea

Vii la ziua mea?

20.06.2015
Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Mai întâi era ziua lui Bogdan, în aprilie. La Bogdan ţin minte că mâncam tort de ciocolată, era absolut demenţial. Cred că şi negrese, le ţin minte perfect. Şi ne jucam în toată casa. Bogdan avea multe jucării şi o colecţie impresionantă de pistoale şi mitraliere din plastic, excelente, unele pocneau, altele piuiau, le clipeau beculeţele, o nebunie. De altfel, toate jocurile noastre erau pronunţat poliţiste, de supravieţuire, de urmărire, niciodată prea tihnite, dar foarte coerente ca poveste, le inventam din mers şi totul evolua ca-n filme. La ziua lui însă, băieţii se jucau mai mult între ei. Se alergau ca nebunii şi erau imuni la orice prezenţă feminină.

ziua-mea-1

În fotografia cu sărbătoritul, Cătălina şi cu mine purtăm ţinute hand made. Mătuşa Cătălinei îi făcea haine grozave, care erau mare şmecherie pe vremurile când nu prea găseai mare lucru. Eu port aici o rochie tricotată de mama, infiorător de scurtă. Şi amândouă aveam nelipsiţii ştrampi albi, de care trebuia să tragem tot timpul şi care ne mâncau îngrozitor. Dar cum să mergi fără ştrampi în aprilie!

La începutul lui iunie era ziua lui Andu. Ţin minte că într-un an am organizat un concurs de cântece, dansuri şi recitare, iar bunica lui, Lidia, ne dădea note. Într-o vreme, Andu avea o broască ţestoasă şi noi eram grămadă pe ea, cred că am stresat-o cât pentru o viaţă.

ziua-mea-2

În această fotografie de la ziua lui Andu eram deja măricei. Ţinuta nu o mai comentez, nici acum nu ştiu ce calcul înţelept ne-a făcut pe Cătălina şi pe mine să ne îmbrăcăm la fel, tot ce ştiu e că ni se părea foarte cool aşa.

După ziua lui Alexandru urma ziua mea, în iunie. Noi locuiam cu bunica Ana, care nu mai era deloc jună, avea un program pe care-l respecta cu stricteţe, momentele, toanele şi plăcerile ei şi nu era prea încântată să fie deranjată. Cum eu şi prietenii mei, deşi nu eram mulţi, am fi făcut în casă ceva balamuc, mama a hotărât să nu-mi serbeze niciodată ziua acasă. Aşa că, dintre noi, eu eram singura care îmi făceam ziua în oraş. Astăzi ar fi cool, atunci mă simţeam prost, făceam notă discordantă, toată lumea îşi făcea ziua acasă. Oftam, suspinam şi pe urmă îmi trecea, era oricum foarte cool şi la ziua mea. Tradiţia era să mergem toţi la Cofetăria Bucureşti, unde mâncam profiterol şi tort Diplomat. Apoi urma o tura zdravănă de Cişmigiu, de unde, după multă alergătură, ziua mea se încheia cu băieţii asudaţi şi cu noi mai şleampete faţă de cum ne prezentaserăm cochete la cofetărie.

ziua-mea-3

Aici suntem în Cişmigiu, de ziua mea. Ţinuta mea era făcută de croitoreasa noastră, doamna Enache, despre care v-am povestit deja aici. Ea mi-a făcut până târziu rochiţele de sfârşit de an şcolar, de la premiu. Ei, bluza şi fusta din poză le-am purtat până n-am mai încăput decât cu mare chin în ele. Tot ea mi-a făcut şi fusta de caşmir pentru serbarea de Crăciun. Pe aceea am să v-o arăt neapărat într-o postare viitoare, pentru că o mai port şi astăzi.

La ziua Cătălinei, în iulie, era magic. Cred că ea avea cele mai multe jucării din gaşca noastră. După noi rămânea prăpăd. Ne jucam cu toate. Nu rămânea nimic nescos din cutii şi camera ei arăta seara ca depozitul lui Moş Crăciun. La Cătălina mâncam îngheţată, alt privilegiu, că pe noi mereu ne înfrânau de la îngheţată ca să nu facem roşu-n gât. Mama îmi cumpăra îngheţată şi mi-o oferea fleşcăită într-o cupă, după ce o ţinea la temperatura camerei o jumătate de oră.

Ţin minte că, în anul în care sunt făcute fotografiile, eu am venit cu genunchii juliţi, dar cu unghiile date cu ojă. Eram foarte mândră de ojă, pentru că pe noi tot mamele ne ţineau din scurt şi orice figuri am fi putut avea în cap la un moment dat erau retezate încă înainte să se nască.

Tânjesc şi acum după gustările de la zilele noastre. Mama sărbătoritului pregătea de obicei totul. Piesa de rezistenţă erau sandviciurile. Vor mai fi fost şi altele, dar pe astea mi le amintesc bine: sandviciuri cu caşcaval, cu şuncă, cu salam de Sibiu, cu pate de ficat, cu cremă de brânză cu mărar şi cu pastă de peşte cu unt şi cu lămâie. Uneori mai mâncam şi feluri gătite şi tot soiul de prăjituri făcute în casă, dar sandviciurile erau mereu prezente.

Veneau şi treceau zilele noastre, cu flori, cadouri, rochiţe, şosete albe în sandale, funde de la mercerie în păr, joacă până la epuizare. Vii la ziua mea?, Sărumâna!, La mulţi ani încă o dată!, Ne vedem mâine la şcoală!, Pe mâine, în parc! şi au trecut peste 20 de ani.

ziua-mea-4

ziua-mea-5

ziua-mea-6

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0