doamna-enache-header

Doamna Enache, femeia care croia visuri

28.05.2015
Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0

Doamna Enache era mică de înălţime şi mereu binedispusă. Stătea aproape de noi, într-un bloc de patru etaje din Giuleşti. Ţin minte că avea în sufragerie un ceas cu cuc, la care mă uitam mereu cu mare interes când eram mică. Prima dată trebuie să fi ajuns la ea prin ʼ92, când intrasem în clasa întâi.

Doamna Enache era croitoreasa noastră. Se apropia prima mea serbare de Crăciun de la şcoală şi eram, previzibil, un fulg de nea sau vreo crăiasă, nici nu mai ştiu bine. Ce ştiu sigur e că mama avea alergie la costumaţiile prea teatrale şi mi-a spus că poate ar fi mai bine să ne îmbrăcăm normal, ţinuta mea doar să sugereze discret marele rol în serbarea de iarnă. Aşa că a cumpărat materialele de pe Lipscani şi am ajuns la doamna Enache, la prima probă. Din mâinile ei au ieşit atunci două dintre cele mai importante piese din garderoba mea din toate timpurile. O bluză albă din mătase naturală, cu mânecuţe scurte, bufante, şi o fustă scurtă ca de balerină, din caşmir, cu un imprimeu cu floricele colorate pe fond negru. Fusta avea elastic în talie şi în partea de jos un fel de tiv discret în trei rânduri, ca nişte volănaşe. Şmecheria era că de la un an la altul eu mă înălţam, iar dacă era cazul, doamna Enache mai dădea drumul unui tiv. Aşa se face că port fusta şi astăzi.

Cosea într-unul dintre dormitoarele apartamentului ei cu trei camere. Pe masă şi pe canapea avea mormane de materiale şi rochii în lucru, perniţe cu ace, dantele, funde şi nasturi, iar pe uşile dulapului avea agăţate umeraşe cu ţinutele terminate, călcate frumos şi aşezate în aşteptarea celor care aveau să le poarte.

Până am crescut ţi am ajuns la liceu mi-a croit zeci de ţinute. Rochii de pânză în culori pastelate, bluze albe de pânză cu năsturei şi pliuri, fuste scurte cloş şi fuste cu volane petrecute pentru aniversările mele, rochii vaporoase pentru serbările de sfârşit de an şcolar şi câte altele.

La doamna Enache mergeam cu emoţia lucrului încă nenăscut, care nu exista decât în imaginaţia mea. Şi mă cuprindea o curiozitate amestecată cu nerăbdare, că din bucăţile de material tăiate şi prinse în zeci de ace ieşea într-o săptămână o rochie exact pe măsura mea, irepetabilă. Preţioasă, pentru că era făcută de mâinile ei, pentru că găsea soluţii îndrăzneţe ca să adapteze în practică ideile mele de copil, pentru că zâmbea şi lua aminte la ce îmi doream şi pentru că nimic nu era imposibil.

Da, mamă, facem, facem exact cum vrei. Hai să luăm măsurile.

Doamna Enache îmbătrânise şi nu mai lucra. Eu crescusem şi îmi pregăteam ţinuta pentru jubileul Principesei Margareta. Voiam să modific nebuneşte o rochie şi am căutat o altă croitoreasă. Care mi-a spus repede că nu se poate, ce voiam eu era imposibil, mătasea aia era alunecoasă şi nu putea fi cusută. Până la urmă, o doamnă în vârstă a reuşit, fără sforţări şi fără observaţii mustrătoare. M-am gândit atunci că unele servicii nu pot fi cu niciun chip înlocuite pentru că oamenii nu pot fi înlocuiţi. Doamna Enache avea harul ei şi felul ei special de a înţelege oamenii. Ea nu croia fuste, ea dădea viaţă visurilor şi crea amintiri. Pentru că eu acum nu-mi aduc aminte doar coroniţa cu care am terminat clasa a şaptea. Îmi amintesc florile, zâmbetele, colegii şi rochia pe care am purtat-o cu emoţie, pentru că nu o cumpărasem pur şi simplu, ci o văzusem născându-se.

Doamna Enache e din vremea copilăriei şi a adolescenţei mele, când nu exista Zara şi nu ne cumpăram toate veşnic aceleaşi rochii. Când hainele se aşezau pe noi cum trebuie, când cusăturile ţineau ani buni şi materialele erau mai oneste decât pârdalnicul poliester. Când veneam de la şcoală şi mergeam la probă, când rochiile mele erau impregnate toate de discuţiile noastre despre mode, croieli şi sindrofii.

Mi-a scris mama că doamna Enache nu mai este. Ştiu sigur că, într-un fel sau în altul, o vom pomeni toate fetele şi toate cucoanele care i-am trecut pragul, care am plecat de la ea cu o rochie de bal sau cu o fustă de mers la serviciu. Pentru că acolo la ea era Raiul, în care totul era posibil.

Cu volanul îngustat la stânga şi cu panglică? Se poate, sigur că se poate. Hai să luăm măsurile.

doamna-enache-rochie

Sursa fotografiilor: masculine-style.com, Pinterest.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0