0
0Am fost la Neagu Djuvara să-i spunem „Crăciun fericit!”. Are 99 de ani. Râde sonor şi povesteşte.
Moş Neagu e bine sănătos, vorbăreţ şi elegant. A luat micul-dejun şi are o poftă grozavă de vorbă. Se lansează în discuţii istorice, lingvistice şi antropologice cu o vervă şi cu o curiozitate fabuloase. Comentează mutrele oamenilor, îi plac la nebunie fizionomiile. Sosul de soia şi dulceaţa franţuzească. Hainele bune şi apa de colonie adevărată. „C’est bien d’avoir de l’argent. Pour acheter de belles choses”, zice la un moment dat pe franţuzeşte. Adică e bine să ai un ban ca să te îmbraci bine şi să te poţi înconjura de lucruri frumoase. Mofturi. Pare snob, nu?
Nu. Neagu Djuvara are seninătatea inteligentă şi superficialitatea de bonton a omului care nu a avut deloc viaţă uşoară. Dar şi-a păstrat mereu ţinuta, bucuria, libertatea şi credinţa. Viaţa lui a fost mereu o luptă palpitantă. Fără încrâncenare, fără ambiţii. L-a purtat în locuri nebănuite şi l-a pus în situaţii-limită.
C’est bien d’avoir de l’argent. Pour acheter de belles choses.
În anii Primului Război Mondial, în timp ce tatăl său rămâne să lupte pe front, micul Neagu Djuvara pleacă în refugiu cu mama şi cu fratele său. Străbat împreună o Rusie frământată de revoluţie şi reuşesc să se salveze ca prin miracol, plecând cu ultimul tren de la Sankt Petersburg. Face şcoala în Franţa şi după ce îşi termină studiile luptă pe frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi intră în diplomaţie, iar instaurarea regimului comunist îl obligă să se exileze mai bine de patru decenii în Europa şi în Africa.
E un om liber. Nu are titluri, nu a avut funcţii importante în România. Am văzut mulţi intelectuali care trăiesc cu mâhniri şi frustrări că n-au obţinut recunoaşterea standard a efortului lor. Neagu Djuvara şi-a dorit să scrie despre istoria noastră, să fie tradus în engleză şi să producă bucurie oamenilor. A reuşit mult mai mult. Cărţile lui sunt o încântare şi pentru cunoscători, şi pentru habarnişti. Dar cel mai mult, oamenilor le place să-l asculte povestind. Are informaţiile omului de ştiinţă şi farmecul povestitorului.
Mă uit la el cu atenţie. E drept, luminos, îi sclipesc ochii. Are mereu un cuvânt bun pentru tine. Sau o poveste deocheată. E fericit că Sandra, nepoata lui minunată, a venit în ţară de Sărbători. În haina lui de casă cu model tweed e mai elegant decât mulţi în costum. Mă gândesc la asta, îi zic în şoaptă lui Filip şi ne pufneşte râsul.
A rămas să dea petrecere dansantă la 100 de ani. Abia aştept. Îl cred în stare.
Fotografii: Filip Iorga. Sursa ultimei fotografii: Sandra Melone.
00
5 Comments
Urmaresc emisiunile tale, Ana draga, pe YouTube si te admir foarte mult atat pentru dibacia de a pune intrebari pertinente si interesante, cat si pentru calibrul oamenilor pe care ii intervievezi; iar faptul ca te-ai dus la Neagu acasa sa ii faci o vizita, si mai ales acum, in prag de sarbatori, mi-a umplut inima de bucurie. Foarte frumos gestul, care ti-a castigat respectul meu total. Felicitari !
Cand si unde a fost emisiunea? Nu am fost informat!
Buna ziua,
Multumesc pentru articol!
Ar fi posibil sa organizam o alta vizita la dl. Djuvara pentru persoanele care isi doresc sa-l cunoasca?
Mi-ar face placere sa-i ascult povestile si poate dumnealui i-ar face de asemenea placere sa povesteasca din nou.
Eu am incercat prin tot felul de mijloace sa-l sarut si de ziua lui si acuma, dar n.am reusit cu toate ca ne cunoastem din tinerete. Daca poti, Ana, transmite-i te rog si din partea mea La Multi ani si Sarbatori fericite si mai da-i o sarutare si de la mine, ca desigur ii va face mai mare placere decat direct, deoarece “firele intre noi sunt probabil rupte”.
Iti multumesc, Despina
PS.Exita totusi niste sfinti ai cenzurii pe care-i intalnesc pest tot
Mă bucur tare că v-au făcut plăcere veştile despre Conu’ Neagu :). La 99 de ani, are în continuare un program încărcat şi multe proiecte. De aceea e mai greu cu vizitele. În afara vreunei întâlniri de lucru sau a vreunui interviu, eu l-am vizitat mereu doar o dată pe an, de Sărbători. În rest, l-am revăzut la evenimente. Dar chiar dacă e mai greu de întâlnit faţă în faţă (e firesc, oarecum, are mult de lucru şi nu mai e la prima tinereţe), tot e reconfortant să afli despre el că e bine şi are mereu câte ceva de făcut :). Asta e o mare bucurie.
Mulţumesc mult pentru aprecieri, Laurenţiu!
Paul, nu a fost difuzat un interviu la televizor, a fost o vizită amicală, fără cameră :).
Doamna Skeletti, vom transmite mai departe :).