0
0Bucatele sunt inevitabil legate de oameni, de locuri şi de senzaţii. Iar amintirile culinare sunt printre cele mai puternice pe care le avem. Eu am foarte multe şi, când îmi răsar în minte, vin împreună cu un chip drag, cu un moment din copilărie sau cu un loc fantastic. În dimineaţa asta de pildă îmi amintesc că bunica Ana îmi făcea în copilărie, după somnul de amiază, o porţie mică de macaroane cu multă nucă şi un pic de zahăr. Macaroanele alea parcă vin la pachet cu toată tihna şi veselia mea de atunci. După ce le terminam şi culegeam din farfurie ultima firmitură de nucă, mă apucam de desenat. Şi nu aveam nicio grijă. E suficient să mă gândesc la asta o clipă doar şi mă încarc de linişte şi de încredere.
Vouă ce mâncăruri vă amintesc de momente frumoase şi de oameni pe care îi iubiţi? Ce gusturi v-au marcat copilăria? Ce aţi vrea să gătiţi mai departe copiilor voştri ca să recuperaţi şi să duceţi mai departe o mâncare din familie care v-a bucurat sufletul şi papilele la un moment dat?
Povestiţi-mi într-un comentariu la această postare, începând de azi. Filip şi cu mine vom alege joi doi câştigători, care vor primi câte un album Mesele de odinioară şi câte o invitaţie pentru două persoane la atelierul de sâmbătă. Aşa că dacă vă doriţi să veniţi cu un prieten, cu partenerul sau cu oricine din familie, vă aşteptăm cu drag.
Sâmbătă, 12 martie, la Grand Hotel Continental, Filip şi cu mine vom povesti despre albumul Mesele de odinioară şi, pornind de la el, vom vedea cum mâncau românii în urmă cu un secol, două. Abia aşteptăm să ne întâlnim cu voi.
Succes!
00
2 Comments
Am urmarit editia emisiunii realizate de tine, din 2 noiembrie, avand ca subiect expresia “a arata pisica”; am inteles ca nu exista o explicatie “oficiala” in ceea ce priveste “nasterea” expresiei, dar ca ai studiat, ai cercetat si ai concluzionat. Nu contest deductia, dar mi se pare cam fortata. Intotdeauna am crezut altceva in legatura cu expresia si as vrea sa iti cunosc opinia fata de explicatia mea: in credintele populare exista superstitiile care, de cele mai multe ori, au condus viata sau fapte de viata ale romanilor. Intre acestea se afla si aceea conform careia daca o pisica neagra iti taie calea, ai ghinion. Ma gandesc ca, in timp, amenintarea cu pisica neagra s-a rezumat la amenintarea cu pisica. Mie mi s-a parut o explicatie mai la indemana decat analiza facuta pana in strafundurile limbii latine. Vreau sa iti cunosc parerea. Iti multumesc anticipat!
Sigur că ipoteza dumneavoastră este legitimă.
E posibil ca ameninţarea să vină şi din superstiţia că pisica neagră care îţi taie calea poartă ghinion. Totuşi, nu cred că animalul este cel care provoacă spaimă. Dar asta putem şti doar prin studiu de corpus, frecventa a cuvintelor si popularitate a sensurilor de-a lungul secolelor. Eu cred ca la originea expresiei a fost mai degrabă un instrument care putea răni, imobiliza, ameninţa. Ganditi-vă că mai avem şi expresia “a rupe pisica”, pe care nu am discutat-o din ratiuni de timp. Dar Rodica Zafiu are un articol foarte bun despre acesta expresie in România Literară. “A rupe pisica” e chiar o imagine violentă şi e posibil ca sensul de eliberare, de luare a unei decizii, de transare a unei situaţii să fi pornit de fapt tot de la ruperea unui instrument care te imobilizează, te răneşte, nu de la ruperea unei pisici. E doar o opinie, cred ca e pasionant de investigat mai departe 