0
0Bucatele sunt inevitabil legate de oameni, de locuri şi de senzaţii. Iar amintirile culinare sunt printre cele mai puternice pe care le avem. Eu am foarte multe şi, când îmi răsar în minte, vin împreună cu un chip drag, cu un moment din copilărie sau cu un loc fantastic. În dimineaţa asta de pildă îmi amintesc că bunica Ana îmi făcea în copilărie, după somnul de amiază, o porţie mică de macaroane cu multă nucă şi un pic de zahăr. Macaroanele alea parcă vin la pachet cu toată tihna şi veselia mea de atunci. După ce le terminam şi culegeam din farfurie ultima firmitură de nucă, mă apucam de desenat. Şi nu aveam nicio grijă. E suficient să mă gândesc la asta o clipă doar şi mă încarc de linişte şi de încredere.
Vouă ce mâncăruri vă amintesc de momente frumoase şi de oameni pe care îi iubiţi? Ce gusturi v-au marcat copilăria? Ce aţi vrea să gătiţi mai departe copiilor voştri ca să recuperaţi şi să duceţi mai departe o mâncare din familie care v-a bucurat sufletul şi papilele la un moment dat?
Povestiţi-mi într-un comentariu la această postare, începând de azi. Filip şi cu mine vom alege joi doi câştigători, care vor primi câte un album Mesele de odinioară şi câte o invitaţie pentru două persoane la atelierul de sâmbătă. Aşa că dacă vă doriţi să veniţi cu un prieten, cu partenerul sau cu oricine din familie, vă aşteptăm cu drag.
Sâmbătă, 12 martie, la Grand Hotel Continental, Filip şi cu mine vom povesti despre albumul Mesele de odinioară şi, pornind de la el, vom vedea cum mâncau românii în urmă cu un secol, două. Abia aşteptăm să ne întâlnim cu voi.
Succes!
00
15 Comments
Când îmi petreceam vacanța de vară la bunici, uneori diminețile începeau cu un scrob cu smântână, putină verdeață, neapărat mămăliguță și o cană mare de lapte proaspăt fiert.
Alteori, bunica prepara un bors acrit cu “perje” încă necoapte, verzi și acre de mi se schimonosea fața. Adauga cartofi noi de primăvară, multe legume și la sfârșit o lingură bună de smântână grasa și gustoasă cum doar bunica știa a face. Mai gătea gogoșele în untură, plăcintă cu varză-vărzări-și mult mac deasupra,compot de hultoane, etc…..
Desi imi aduc aminte ca fiind cu mult timp in urma la orfelinat, din copilarie degustasem un meniu nu tocmai bogat si anume: ciorba cu coaje de cartofi, maine mucegaita sau asa zisa pilaf de orez cu praf. Acela fiind un moment nu tocmai placut din copilarie si astfel era asociat cu toate formele de violenta si abuz. Mai ales ca eu nu am stiut ce aia copilarie sau familie fericita, pastrand astfel amintiri dureroase din orfelinat.
Cand ma gandesc la copilarie, ma gandesc mai ales la prajiturile facute de bunica si de mama mea. Iar dintre toate acestea cea care ma face sa-mi amintesc de cele mai frumoase momente este Tortul Dobos, care era nelipsit de la aniversarile mele. Fiind un tort foarte rar, atat prin Transilvania, dar mai ales prin restul tarii, regasirea unuia intr-o cofetarie sau in alta parte, ma face sa ma gandesc nu doar la orasul natal, Alba Iulia, ci si la zilele de sarbatoare petrecute impreuna cu familia.
Laptele de pasare facut de mama mea, cu baton de vanilie adevarat. imi aminteste de tinhna,confortul si bucuria copilariei.Si nu am mai regasit demult acel gust….
Serbetul de trandafir mancat cand eram internat la Spitalul Lehliu!Aveam doar sase ani si a fost singura modalitate de a ma face sa accept injectiile
Compot de prune cu mamaliga, lapte cu taietei, mar ras cu biscuiti
Dragii mei,
Felicitări pentru inițiativa voastră !.
Mâncarea adevarată nu constă în pizza sau alte produse de fast food. Cred că românii au avut o bogată tradiție culinară, mai ales după 1821.
Multe lucruri le-am pierdut după anii 40 ai secolului trecut, însă este bine că apar o serie de inițiative care să învie niște tradiții uitate..
Când eram mic, bunica mea din partea tatei avea o carte de bucate (din perioada interbelică) scrisă de o doamnă- Maria general Dobrescu. Inițial, numele mi se părea bizar, insă am înțeles că autoarea facuse studii la Paris și, în plus, a fi soție de general era o mare mândrie, asta într-o societate care punea accent pe valoarea umană.
Concret, citind acea carte nu prea am înțeles mare lucru. Abundau termenii franțuzesti, iar multe din ingrediente parca îmi sunau în limba chineză, nu mai vorbesc de ingrediente. Repede am realizat că societatea interbelică avea un alt ,,stil”, necunoscut nouă, celor trecuți prin anii comunismului.
Am numeroase amintiri culinare (desigur, când mă privesc în oglindă, se vede…).
De la bunica din partea tatei : șarlotă cu portocale. Am niște fotografii cu mine în fața tortului, în anii 80 cand până și portocolalele deveniseră un lux.
De la mama: tort cu ciocolată, negresă, chec , fursecuri, prăjitură cu bezea. Mama face cu plăcere aproape orice prajitură (cu excepția cozonacului).
De la bunica din partea mamei: tort cu biscuiți (ea spunea că este cea mai ieftină prajitură, găluște cu prune, cremă de zahăr ars).
Merită să le amintesc pe mătușile mele aflate acum intr-o lume mai bună (sora mamei- Florica și vara tatei – Lelia) specialiste in baclavale dar și alte bunatăți. Nu mai spun de Viorica, sora bunicului din partea tatei, care stătea la Cluj și grație ei am câteva rețete ardelenești.
Și acum îmi amintesc mesele intinse cu oameni de la care am învățat tot felul de povești interesante.Am vorbit mai mult de dulciuri.Rămân un admirator al bucatăriei balcanice, asta și datorită ,,conservatorismului,, din familie.
Am scris toate acestea nu ca să particip la concurs, ci mai mult din cauza voastră. Aveam un moment de respiro și uitându-mă pe internet am descoperit anunțul vostru. Românii (dar și europenii) trebuie sa redescopere bunul gust. Pe lângă o mâncare frumos prezentată, avem nevoie de mese frumos aranjate cu tacamuri, veselă de bună calitate. Sunt revoltat când văd tacâmurile de plastic și farfuria din același material, dacă nu de carton. Este necesar să redescoperim acel ,,joie de vivre” al lumii interbelice. Nu cred că este imposibil !. Vă urez succes !.
Marmelada taiata cu sfoara, putisoare, galuste cu prune.
Orezul cu lapte şi scortişoară şi compotul de corcoduşe.
Alivencile cu malai si branza, făcute cu drag de bunica.
Mamaliga in straturi
Nu sunt o persoana nostalgica, dar nu pot sa nu-mi aduc aminte de cozonacul bunicii si de intreg ”ritualul” de pregatire al acestuia. In apropierea Pastelui din copilarie, casa incepea sa se umple de taina. Bunica ma ruga sa merg in varful picioarelor si sa vorbesc in soapta, deoarece zgomotul putea speria aluatul pe care ea il pusese la crescut dupa ce ii facuse semnul crucii. Din cand in cand, ridicam coltul servetului pentru a vedea coca umflandu-se si amenintand sa se reverse. As fi vrut sa tip de bucurie la vederea ”odorului” caldut, dar bunica ma indemna sa tac mai departe pentru ca linistea pazea mai bine cozonacul sa se coaca. Dupa o vreme, comoara din cuptor incepea sa cante, inmiresmand treptat intreaga casa. Cine se mai poate intrece in bunatate cu cozonacul de altadata al bunicii?
Cel mai cu drag si pofta imi aduc aminte de o prajitura pe care o facea nasa mea de Botez, numita Insula, cu un blat de faina, albus de ou si nuci, inconjurat de o crema de vanilie, peste care turna bucati de zahar ars ! Numai la ea am mancat asa ceva, o prajitura foarte fina si extrem de dulce, din care as fi gustat zi si noapte !! Probabil de aceea azi am diabet ! 😀 😀
Un meniu “d’epoque” ar fi ciuperci umplute cu cascaval si bacon la cuptor, pui la plita cu legume s tort de bezea cu ciocolata…
Nu pot sa nu ma gandesc, cu nostalgie, la mesele pe care le punea bunica, pe care tronau, ca niste regi si regine, fastuoasele farfurii din potelan de Sevres, alaturi de cutitele din argint aurit, mostenire de la o matusa de stirpe nobila. Aceeasi nostalgie le-as inculca-o copiilor mei printr-o vizita in Balcicul de-altadata, la o terasa de vara, degustand parfait-urile locale, inghetata pane in crusta de nuci.