„Roboţelul de aur” (2015), un film puternic şi fermecător

1.10.2015

Festivalul Docuart a început cu un film minunat, Roboţelul de aur, realizat de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu. Documentarul spune povestea unei sportive românce, Steluţa Duţă, multiplă campioană europeană la box. O fată al cărei drum nu a fost deloc lin: a crescut în casa de copii, a suferit de frig şi de foame, a îndurat bătăi crâncene, a trăit pe stradă şi s-a salvat prin sport. S-a apucat de box, a făcut eforturi supraomeneşti şi a transformat traumele copilăriei într-o forţă care a motivat-o şi a condus-o către performanţă.

O veţi vedea pe Steluţa în ring, la antrenamente şi în timpul meciurilor. Îi veţi cunoaşte antrenorul, pe Constantin Voicilaş, omul care a salvat-o, şi pe foştii colegi de orfelinat, alături de care deapănă cu împăcare şi chiar cu umor ororile copilăriei. Îi veţi vedea pe unii dintre cei care au îngrijit-o în orfelinat, fiecare cu patimile, păcatele şi faptele lui bune. O veţi însoţi în casa mamei ei, într-o sărăcie lucie, unde timpul parcă s-a oprit acum câteva sute de ani. Veţi pleca de acolo cu un nod în gât, vă veţi trage sufletul şi o veţi însoţi mai departe. Prietenoasă, amuzantă şi foarte directă, Steluţa are replici memorabile. În ring, împarte pumni cu o forţă de oţel, dar când e premiată de notabilităţile oraşului se fâstâceşte, nu-şi găseşte cuvintele şi rosteşte, fără să vrea, adevăruri care surprind, vai!, tocmai absurditatea gândirii celor care o premiază.

Povestea Steluţei îţi spune câteva lucruri esenţiale:

Graniţa dintre căderea în gol şi remontarea salvatoare este tare firavă. Pe câtă slăbire şi amărăciune se află într-un om, există în el tot pe atâta forţă vitală. Sportul poate fi una dintre cele mai curate şi mai puternice forme de supravieţuire şi de reinventare atunci când eşti la pământ şi nu mai vezi nicio cale de scăpare.

Filmul realizat de Mihai şi de Radu îţi dezvăluie, în câteva zeci de minute, lucruri reconfortante:

Se poate face în România documentar de calitate cu resurse financiare minime. Cu condiţia ca investiţia intelectuală şi sufletească să fie maximă.

Un personaj extraordinar este, fără îndoială, cheia unui documentar bun. Dar el nu e totul. O abordare lacrimogenă îl poate coborî lesne în derizoriu sau îl poate contura în tuşe groase. Pentru Roboţelul de aur, Mihai şi Radu au filmat un an şi jumătate, sute de ore, ca să câştige încrederea personajelor, să înregistreze evenimentele importante din viaţa sportivă a Steluţei şi să surprindă reacţii fireşti, nealterate. Şi-au acordat răgazul de a merge dincolo de poveştile spuse pe fugă la televizor, ultimele hilare uneori prin superficialitate. Veţi vedea în film diferenţa.

Umorul involuntar al personajului – care e savuros – este surprins excelent de Mihai şi de Radu. Când spui o poveste cum este cea a Steluţei, prezentarea o poate lua anapoda pe căi bătute şi poate aluneca foarte uşor într-un dramatism care ştirbeşte profunzimea personajului şi îl îneacă într-o peltea lacrimogenă. Nu e deloc aşa în Roboţelul de aur, te podideşte plânsul şi te pufneşte râsul, rămâi cu gustul dulce-amar al nuanţelor. Ca-n viaţă.

Absenţa unei voci care să te sufoce cu o cheie de lectură e binecuvântată. Personajele se mişcă în voie şi poveştii nu-i lipseşte nimic, simţi că orice comentariu ar fi de umplutură. Ai senzaţia că povestea se spune singură. Or, senzaţia asta, în film, e ceva extrem de preţios pentru că e foarte greu de obţinut. Îţi trebuie modestie, smerenie, răbdare, noroc şi, fireşte, talent.

Duminică, 4 octombrie, ora 20.15, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Mergeţi să-l vedeţi. E despre statul român care pare neajutorat atunci când s-ar cuveni să-şi răsplătească adecvat campionii, despre încredere, mentori şi prietenie, despre forţa nesperată care zace ascunsă în noi şi iese la iveală chiar şi în cele mai întunecate momente.