Mi-am vândut lucrurile ca să pot pleca voluntar în Nepal

00

Interviu cu Ionuţ Ursu, tânărul pentru care cutremurul din Nepal nu a rămas o simplă ştire

Prima dată l-am întâlnit pe Ionuţ anul trecut, când am făcut o transmisiune live la Digi24 cu echipa de tineri voluntari de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov. I-am aflat povestea, am filmat apoi un reportaj împreună şi am rămas prieteni. E special. Inteligent, descurcăreţ, cu resurse imense de energie şi de bunătate. E luminos şi plin de speranţă, răzbătător şi credincios. E voluntar la Ambulanţă de zece ani, a învăţat mult de la medici, a făcut imposibilul ca să se ţină şi de facultate, lucrează uneori zi şi noapte. Are avântul salvator al omului care a avut o copilărie grea. Ionuţ a crescut la orfelinat şi a învăţat că nimic nu se câştigă decât prin multă strădanie, iar cel mai important este să nu te descurajezi.

Ieri am văzut pe Facebook că se pregăteşte să plece peste două zile în Nepal, ca voluntar în echipe de medici. L-am sunat să îmi confirme şi mi-a spus, simplu, că nu avea cum să rămână acasă, cu mâinile-n sân.

Ana Iorga: Plecarea ta e stabilită, ai deja biletele de avion. Cum ai luat hotărârea să mergi acolo şi cum ai reuşit să te pregăteşti în câteva zile?

Ionuţ Ursu: Am văzut mai întâi imagini pe Facebook, apoi la televizor, de fapt pe site-urile televiziunilor, că eu nu am televizor în camera de cămin. Mă întorceam seara de la Ambulanţă, eram obosit, fusesem de gardă, şi am văzut că jurnalele începeau cu dezastrul din Nepal. Am văzut foarte multă durere şi foarte mult necaz. Copii şi părinţi zdrobiţi sub dărâmături, inundaţii, sistemul de comunicaţii la pământ. M-a impresionat modestia oamenilor, cum încercau să se ajute unul pe altul. M-a îngrijorat situaţia copiilor, a mamelor, durerea de pe chipurile supravieţuitorilor. Am urmărit situaţia şi în zilele următoare. Câteva nopţi la rând nu am putut dormi deloc, mă gândeam cât de mici sunt necazurile mele, uite ce nenorocire e acolo. Aşa că mi-am spus să nu mă mai plâng şi să ajut cumva, să merg acolo. Am luat legătura pe Facebook cu câţiva tineri români care se pregăteau să meargă în Nepal şi le-am spus că vreau să vin. Am vorbit cu Mihai Lupu, unul dintre ei. Mi-a spus să mă gândesc foarte bine înainte să vin, că situaţia este jalnică, se ard cadavre pe câmp, se acordă asistenţă medicală în corturi amplasate peste tot, în curtea şcolilor, pe străzi.

Dar tu erai hotărât să mergi. Aveai vreun plan în minte?

Ionuţ Ursu: Imediat în acea noapte am făcut lista cu ce pot vinde din lucrurile personale. Mi-am vândut lucrurile ca să pot pleca voluntar în Nepal. Ceasul primit cadou, maşina de spălat. Computerul l-am amanetat şi l-am recuperat ulterior cu ajutorul unui om cu suflet mare. Din bani mi-am cumpărat biletele de avion. M-am sfătuit cu doamna profesoară de geomorfologie de la facultate, Anca Munteanu, şi ea m-a ajutat să găsesc un sponsor, domnul Florin din Braşov, care mi-a plătit drumul.

Cum au primit vestea oamenii cu care lucrezi zilnic?

Ionuţ Ursu: Pentru mine erau pe primul loc admiterea la Medicină şi terminarea cu bine a cursurilor la Facultatea de Geografie, anul acesta dau licenţa. M-am gândit că cel mai bine este să-mi anunt profesorii, să nu creadă că dau bir cu fugiţii. Doamna decan mi-a permis să plec. Pe colegii de la Ambulanţă i-am întrebat dacă pot lua echipamentul cu mine şi dacă pot folosi însemnele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. L-am sunat pe domnul doctor Grasu (coordonatorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, n.n) să îl întreb dacă legea permite asta, iar el m-a liniştit că îmi pot lua echipamentul şi mi-a oferit tot sprijinul. În noaptea când am plâns şi m-am frământat cel mai mult, atât de limpede mi-a fost creierul încât mi-am notat în agendă primele zece lucruri pe care trebuie să le fac.

Care sunt cele zece lucruri, ce ţi-ai pus în gând să faci mai întâi?

Ionuţ Ursu: Mai întâi să îl sun pe Mihai Lupu şi să văd dacă e de acord să merg în echipa lor. Apoi să vând lucrurile mai de valoare ca să fac rost de bani, să informez conducerea facultăţii şi pe managerii de la Ambulanţă despre plecarea mea, să îmi fac paşaportul în regim de urgenţă, să îmi pregătesc echipamentul adecvat (haine, bocanci speciali, cort, substanţe medicale), să confirm echipei lui Mihai Lupu că sunt gata şi că am tot ce îmi trebuie şi, la final, să îmi fac vaccinurile importante pentru hepatită, rabie, înţepături. Am făcut o serie de 6-7 vaccinuri, pentru că merg într-o zonă foarte expusă epidemiilor.

Ce îţi doreşti cel mai mult să reuşeşti în această călătorie?

Ionuţ Ursu: Îmi doresc foarte mult să acord asistenţă psihologică copiilor, să vorbesc cu ei, să încerc să-i alin pe toţi. M-au cutremurat imaginile, am văzut copii care plângeau după mame. Copilul stătea lângă mamă, iar ea era prinsă sub dărâmături.

Care e planul, ce vei face când ajungi?

Ionuţ Ursu: Mai întâi voi face cunoştinţă cu echipa de medici, am înţeles că voi lucra ca asistent medical sau paramedic. Mihai a vorbit cu autorităţile locale şi mă voi prezenta la unul dintre corturile de urgenţe. Voi ajuta şi la distribuirea ajutoarelor.

Cât vei rămâne în Nepal?

Ionuţ Ursu: M-am gândit să stau trei săptămâni, dar aş rămâne şi mai mult, maximum o lună şi jumătate, două luni. Voi vedea, în funcţie de nevoile din zonă. Trebuie să mă întorc pentru că am admiterea la Medicină. Mi-am luat cursurile cu mine, să învăţ şi pentru licenţă, poate mă ajută Dumnezeu şi reuşesc să-mi dau licenţa la Geografie, cu toate că va fi greu, acolo se poate să nu am curent, mi-am luat un pachet de lumânări. Îmi voi spune „Doamne, ajută-mă să salvez mâine alte vieţi şi dă-mi putere să merg înainte”.

Cu Ionuţ am vorbit pe Skype, azi-noapte. Încă mai avea de lucru la bagaje, aşa că l-am rugat să ne arate cum s-a pregătit pentru plecarea pe care a programat- marţi. Dacă vreţi să-l sprijiniţi, îl puteţi contacta pe pagina lui de Facebook.

00